Specialitatea Casei

Din restaurant in bucataria ta!

Salam făcut in casă, o delicatesă naturală, fără aditivi chimici si conservanti.

Bine ai venit sau revenit pe Specialitatea Casei, site-ul ce incearca in fiecare zi sa va vina in ajutor cu un numar cat mai mare de retete. In acest articol va vom oferi o reteta grozava de Salam făcut in casă.

Lista de ingrediente:

– 350 g de carne de vită

– 350 g de carne slabă de porc (pulpă)

– 350 g de carne de porc cu grăsime (spată)

– 150 g de bacon sau slănină afumată

– 20 g de sare, piper

– tarhon uscat

– oregano uscat

– 2 căpătani de usturoi.

Cum se prepara:

Carnea de vită și pulpa de porc, se spală si se taie în cubulețe mici.

Baconul se toacă mărunt.

Spata de porc se imparte in 2 bucăți egale.

Prima bucată se taie în cubulețe mici, iar cealaltă bucată se trece prin mașina de tocat carne.

Carnea tocată trebuie să fie cremoasă.

Rolul ei este de a lega bucățelele de carne între ele.

Toate tipurile de carne se pun intr-un bol mare si adanc.

Se adaugă pe rand toate condimentele, usturoiul dat pe răzătoare si sarea, după care se amestecă bine compoziția, pană se intrepătrund condimentele cu bucătile de carne.

Bolul se acoperă cu un capac și se dă la frigider pentru 3 ore la macerat.

Întindeți o folie alimentară și așezați 1/3 din compoziția pentru salam pe una dintre marginile ei.

Cu mainile umezite cu apă presați bine carnea, si rulati modeland un baton gros ca un salam, îndoiți-i capetele și legati-le cu o sfoara,apoi înveliți-l în ale doua straturi de folie si legati-le la capete.

Dacă sub primul strat de folie apar bule de aer, spargeți-le cu scobitoarea și presați-o astfel încât să se lipească compact de suprafața cărnii.

Astfel salamul va fi neted .

Rulați înainte și înapoi pe suprafața de lucru salamul pentru a deveni compact.

Urmând aceiasi pasi, pregătiți încă 2 bucăți de salam.

Se pune o cratită cu apă pe foc si se fierbe apa.

Cand ajunge la punctul de fierbere scufundați batoanele de salam, acoperiți cratița cu un capac și fierbeți aproximativ 2.5 ore, completand cu apă dacă scade.

Se scot batoanele de salam si se lasa la scurs si la răcit.

Cand sunt reci se dau la frigider pentru 2-3 ore.

După 2 ore cu un cuțit, îndepărtați cu grijă ambalajul, feliați și serviți salamul.

După acelasi procedeu se poate face un salam si din carne de pasăre si grăsime de porc.

Echipa Specialitatea Casei va ureaza:
Pofta buna !

x
Dati-ne un "Like"